Istoria Modei

TERMINOLOGIA MODEI

De-a lungul timpului s-au dezvoltat mai multi termeni cu privire la vestimentatie.
Doi din cei mai important termini sunt : Port si moda

Portul reprezinta o imbracaminte care a ramas de-a lungul timpului neschimbata. Este vorba de hainele care au devenit traditie: de exemplu imbracamintea de nunta sau de munca, porturile nationale sau cele ale ordinelor.

Moda semnifica insa imbracamintea care se schimba si tine mai mult sau mai putin de clasele sociale si culturale. Moda, in sensul in care o folosim noi astazi, a aparut la sfarsitul evului mediu, in jurul secolului XV.

Pe langa moda a aparut si termenul Trend. Trendul este moda in curs de aparitie.

De asemenea mai exista pe langa port si uniforma. Uniforma este haina care ramane neschimbata in trecerea timpului, dar nu trebuie confundata cu portul traditional. Uniforma este un simbol social al unei anumite grupe cu o functie anume in societate.

In ceea ce priveste costumul, acesta are mai multe intelesuri: costumul actorilor si deux-piece-ul feminin sau masculin. De asmenea cand ne referim la istoria hainelor vorbim despre istoria costumelor.

Inceputurile hainelor noastre!

In general circula teoria ca primii oameni au apelat la obiecte vestimentare pentru a se proteja de natura, de arsita, frig si ploaie. Dar la inceputuri omul nu era decat un animal, deci nu avea cum sa resimta aceasta nevoie de protectie. O a doua teorie este cea care spune ca oamenii au simtit nevoia sa se imbrace de rusine fata de semenii lor. Nici aceasta teorie insa nu sta in picioare, caci de rusine se poate vorbi abia dupa aparitia vestimentatiei.
Teoria cu cea mai mare credibilitate este aceea care sustine ca hainele au avut la inceput un rol cultic, ritualic.
La inceputuri nu se putea vorbi in adevaratul sens al cuvantului de haine ci numai de purtarea amuletelor din piatra sau scoica. Un rol important o avea coafura si picturile corporale. Ba putem chiar vorbi si despre o schimbare ritualica a formei corpului, in special in zona taliei, a gatului si a capului.
Pe masura ce omul a evoluat, acesta a inceput sa se imbrace cu frunze si ierburi apoi in blanuri si piei.
In Spania, in pestera Gasualla din Cueve Remigia, Castellon s-au descoperit picturi rupestre din anul 10.000 i. Chr. Picturile infatiseaza mai multi barbati la vanatoare de mistreti. Figurile barbatilor sunt stilizate si se poate observa un obiect decorativ la genunchi. Aceste obiecte erau fabricate din piei si blanuri si aveau rol distinctiv, indicand rangul. De asmenea se observa si frizurile diferite ale barbatilor.



Pe langa piei si blanuri se descopera in Mesopotamia in jurul anului 9000 i. Chr si lana.
Cea mai veche bucata de lana este originara din Mesopotamia si dateaza din 7000 i. Chr . Acest obiect atesta evolutia productiei imbracamintii.


Descoperirea lui Ötzi, omul din ghetar (5000 i. Chr) aduce cu sine noutati in stiinta imbracamintii. Aflam astfel ca in epoca de piatra omul purta obiecte vestimentare facute din fasii de piele si blana de animal care erau legate si reparate cu tendoane, piele sau iarba.
Cand a fost descoperit Ötzi, acesta purta pe umeri protectii impotriva ploii si o pelerina din ierburi impletite. De asmenea avea pantofi, o gluga din piele si un fel de amuleta din marmura. Textile insa nu avea pe el. Poate inca in Olanda nu era cunoscuta aceasta arta.


Iata, acestea au fost inceputurile hainele noastre!



ANTICHITATEA


Detaliile despre cum obisnuiau oamenii sa se imbrace la inceputuri, nu sunt intotdeauna la indemana noastra. Nu orice civilizatie a lasat istoriei toate elementele care au compus-o. Perenitatea unei civilizatii depinde de cat de avansata a fost aceasta si desigur, depinde de modul acesteia de exprimare: sculptura, scrisul, pictura.
In ceea ce priveste vestimentatia, detinem informatii numai de la civilizatiile avansate, cum acestea au lasat in urma picturi si sculpturi care sa ateste modul de a se imbraca al popoarelor respective. Aceste civilizatii sunt cea egipteana, romana si greaca.


Egiptenii (sec. IV.-I. i. Chr.)


Din punct de vedere arheologic, istoria popoarelor a inceput cu 6000 de ani in urma.
Din marile civilizatii si culturi, cultura egipteana s-a pastrat cel mai bine. In secolul IV. i. Chr, egiptenii erau deja un popor foarte evoluat. Lucrul acesta il dovedeste filozofia, religia si arta egiptenilor.
Egiptenii au lasat multe statui si fresce in urma, opere de arta care invie momente din viata acestor oameni.
Cele mai importante dovezi sunt piramidele, fabuloasele si faimoasele mormintele ale faraonilor. Constructia piramidelor debuta cand faraonul se urca pe tron si lua sfarsit la moartea acestuia. Inaltarea piramidelor era un lucru anevoios pentru care era nevoie de o forta de munca iesita din comun. Spre exemplu, la piramida lui Keops au lucrat 100.000 oameni timp de 30 de ani.







Egiptenii credeau in viata dupa moarte, astfel incat puneau in morminte langa decedat comori si unelte, toate trebuincioase defunctului pentru ca acesta sa traiasca mai departe. Pe de alta parte, picturile trebuiau sa povesteasca zeilor despre faptele si meritele mortilor. In fresce era redata cu de-amanuntul si viata de zi cu zi, prietenii si ocupatiile celui decedat.
Frescele si sculpturile din piramide imortalizeaza de asmenea si modul de a se imbraca al unei civilizatii disparute cu mii de ani in urma.


Hainele barbatilor


Clima Egiptului este si a fost una foarte calda, astfel incat imbracamintea egiptenilor era destul de sumara. In toate picturile sau statuile, barbatii poarta fustanele (schendschut) scurte din in.





Chiar si regele purta asemenea fustanele simple care insa aveau si un semn distinctiv: erau plisate si aveau o centura.
Timp de 4000 de ani fustanela a fost imbracamintea de baza. In timp insa sufera mici modificari, cum ar fi cele legate de lungimea ei si modul de a fi purtata. In vechiul regat fustanela era scurta, simpla, in timp ce in noul regat aceasta era dubla si mai lunga, putand fi purtata drapata sau plisata, impreuna cu o camasa de in. Felul si forma fustanelei depindea si de rangul purtatorului, cele plisate fiind purtate impreuna cu bijuteriile adecvate, de nobili.


Barbat cu fustanela scurta (Regatul Mijlociu)

Barbat cu fustanela lunga (Regatul Nou)


Taranii purtau de cele mai multe ori numai o curea de piele sau un percal (o bucata de panza) infasurat in jurul taliei.







Hainele femeilor


Femeile au purtat mult timp o roba simpla alba pana la glezna. Aceasta putea ajunge pana la sani sau peste sani si putea fi purtat si cu bretele. Roba este cunoscuta sub numele de: kalasiris.
Din 1600 i. Chr incep si barbatii sa poarte kalarisis.



femeie in roba alba (Regatul mijlociu)
Intre 1353 si 1336 (in epoca lui Nefertiti) apare si roba petrecuta, care era destul de complicata si se putea imbraca in mai multe feluri: o bucata dreptunghiulara de panza acoperea partea de jos a corpului apoi roba se punea de la spate in fata, peste umeri si brate. Colturile se legau peste piept si un colt atarana de un umar. Sub roba barbatii purtau cateodata si o fustanela.




Roba femeilor era de multe ori dintr-un material fin si transparent, astfel incat li se vedea corpul prin el.





Peruci si coafuri


Cea mai mare atentie a egiptenilor era indreptata insa spre cap si spre par. Palarii, peruci din lana, si imense gulere din pietre decorative din metal, panza sau piele constituiau o importanta parte a imbracamintii.
Egiptenii (atat femeile cat si barbatii) aveau obiceiul sa isi rada capul apeland in public la peruci.

Perucile erau formate din mai multe suvite ondulate, ajungand de multe ori pana la piept. Acestea erau fabricate din par de om, blana de animal si fibre vegetale. Pentru a fixa suvitele egiptenii foloseau mierea. Atat barbatii cat si femeile purtau peruci. Perucile femeilor erau mai elaborate si mai lungi, in timp ce perucile barbatilor erau destul de simple.



In viata de zi cu zi al egiptenilor un rol important il aveau coafurile. Egiptenii adaugau perucilor extensii de par, perle din lut si bijuterii de toate felurile. Coafarea era o adevarata arta, ajungandu-se la frizuri fantastice, colorate si complicate.








Perucile si frizurile erau de asmenea si un important simbol social: cu cat erau mai elaborate, cu atat cel ce le purta se afla pe o treapta sociala mai inalta.



Fardurile si ingrijirea corporala in Egiptul antic


Fardurile si parfumurile aveau mare trecere in Egiptul antic. Zeii erau considerati idealul frumusetii si oamenii doreau cu orice pret sa ajunga la frumusetea suprema. Daca nu puteau sa opreasca imbatranirea, macar incercau sa o ascunda pe cat de bine posibil. Din aceasta cauza ingrijirea corporala capata in Egiptul antic un rol foarte important in societate.
Atat femeile cat si barbatii se ingrijeau de aspectul exterior, fie ei din clasa cea mai de jos sau cea mai inalta.
Fardurile, pudra, creionul kohl si parfumurile nu le erau egiptenilor straine.







Fardarea ochilor era un obicei raspandit. Atat barbatii cat si femeile foloseau fard verde (din malahit) sau albastru (din galena) si creion din carbune la ocazii speciale. Pentru gene era adesea folosit kohl-ul dizolvat in apa.Machiajul ochilor se facea pana la tample, in asa fel incat sa migdaleze si sa prelungeasca ochii, dandu-le o forma aparte, armonioasa.



Regina Nefertiti


Fardarea ochilor avea si un rol important in ceea ce priveste protectia solara.


Pentru unghiile de la maini si de la picioare dar si pentru vopsirea parului egiptenii recurgeau la extractele naturale de henna.
Buzele si obrajii erau fardate cu orcu rosu.
Atat femeile cat si barbatii foloseau pentru gat si decolteu pudra stralucitoare, cu nuante aramii.
Fardurile erau folosite de toate clasele sociale, atat in scopuri personale cat si religioase, cultice, astfel incat era nevoie de o mare cantitate de ingrediente. Se poate vorbi de o adevarata industrie cosmetica iar materialele pentru farduri erau aduse de la mare indepartare: din Asia sau din Arabia.









Pe langa farduri egiptenii foloseau uleiuri de corp facute din extracte de mir si de crin. Pentru a corespunde idealului frumusetii egiptenii se epilau pe tot corpul si utilizau nisipul pentru exfoliere. De asemenea foloseau si masti din argila pentru fata si pentru corp. Oamenii simplii se ungeau cu ulei de ricin in timp ce egiptenii bogati dispuneau de ulei de trandafir.
Parfumurile erau obtinute din uleiuri eterice de migdale, din rasina, din mir si ulei de masline.


Mustata sau barba nu erau decat rar intalnite la egipteni. Un obicei destul de raspandit insa era utilizarea unei mici barbi artificiale, din lemn. Adesea faraonii sunt infatisati folosind aceasta barba, de o dimensiune mai mare decat cea a oamenilor simplii.












Simboluri vestimentare


In ceea ce priveste imbracamintea, existau anumite detalii vestimentare care scoteau in evidenta rangul sau meseria celui care le poarta.
De exemplu preotul purta blana de leopard, ca semn al puterii iar judecatorul purta pene.



Judecator in Egiptul antic



Preot in Egiptul antic


Faraonul tinea in mana o cruce egipteana, ca simbol al puterii asupra vietii si mortii. Pe cap purta un sarpe, care avea ca functie protectia purtatorului de pericole. De asmenea barba artificiala, lunga, era un simbol distinctiv al faraonilor.



Stofa


Hainele egiptenilor erau in intregime din in. Inul era cunoscut de catre acest popor deja de 5000 de ani. Din epoca predinastica ne-au parvenit haine intregi din in.





Fabricarea stofelor si a hainelor era una din indeletnicirile casnice a femeilor, insa in cazul productiei in masa a stofelor luau si barbatii parte la fabricarea acestora.
Stofa (si rolele de stofa) constituiau una din cele mai importante obiecte (pe langa mancare) care erau menite sa acompanieze decedatul pe lumea de apoi.
Dar nu numai pentru imbracaminte era nevoie de material ci si pentru mumificare. Din aceasta cauza productia de stofe era imensa.
Din in se putea farbrica o intreaga gama de material: de la materialul obisnuit pentru tunicile simple, la materialul plisat, pana la voalul transparent si delicat al imbracamintii feminine.
Materialul nu se colora ci ramanea alb. Albul putea fi insa de multe nuante: de la albul stralucitor la cel care bate spre gri sau spre galben.






Pantofii



In general egiptenii umblau in picioarele goale insa nobilii mai purtau si sandale (tatbeb).
Sandalele erau cunoscute in Egiptul antic inca din epoca predinastica ( 3000 i. Chr.).
In aceasta epoca femeile foloseau foarte putin sandalele si barbatii numai din cand in cand, cand mergeau intr-o vizita. Nobilii aveau servitorii care le duceau incaltamintea care erau utilizata in momentul in care acestia ajungeau la destinatie.


In regatul mijlociu insa lucurile se schimba. Numai saracii nu aveau sandale. Restul populatiei le purtau cu ei si le incaltau cand ajungeau la locul dorit.





Sandalele erau fabricate din piele moale sau din fibre vegetale. Talpa era facuta din fibre de papirus sau din coaja de palmier, la care se prindeau cateva cureluse.
Oamenii simplii purtau sandale din palmier si fibre vegetale in timp ce nobilii isi permiteau sandale din piele.
Sandalele aveau forme diferite care variau in functie de statutul social al celui care le poarta. Sandalele regilor aveau varful lung si intors spre interior. Cleopatra purta de exemplu sandale din piele alba cu o camee reprezentand un scarabeu.





Bijuteriile
Egiptul antic era vazut ca tara aurului in antichitate. Cantitati mari de aur proveneau din Nubia (nebu= tara aurului), teritoriu care apartinea faraonului. In semn de apreciere faraonul daruia aur supusilor sai loiali.
Din acesta cauza oamenii simplii nu purtau mai niciodata bijuterii din aur.
In Egiptul antic bijuteriile nu aveau numai un scop decorativ ci aveau un character magic. Simbolurile religioase erau incrustate in aur sau in lut. Zeii care apareau cel mai des pe bijuterii erau Horus (ochii lui simbolizau eternitate) si Ra (zeul soarelui). Alte simboluri care pot fi regasite pe bijuteriile egiptene sunt omul cu aripi ( care ii dadea purtatorului puterea de a ajunge la cer), floarea de lotus (simbolul soarelui si a invierii) si vulturul sacru ( simbol ce ofera purtatorului protectie).



Ochiul lui Horus


Aurul avea pentru egipteni o putere divina care il facea pe cel care il poarta aidoma zeilor si il proteja, dandu-i putere vitala. In mormintele faraonilor s-au gasit foarte multe bijuterii, cum egiptenii credeau ca aceste obiecte il fac pe cel decedat placut zeilor, asemuindu-se lor.


Egiptenii erau niste exceptionali bijutieri si lucrau cu mare migala, acestia fiind cunoscuti pentru dexteritatea cat si pentru originalitatea lor. Cel mai des erau produse amulete si talismane, care se considera a avea puteri magice. Si margelele (sha-sha) aveau o functie magica, si anume sa aduca purtatorului noroc (sha inseamna in egipteana noroc). Perlele erau facute din sticla sau ceramica.



Margele egiptene



Amuleta reprezentand un vultur




Exista o mare productie de bijuterii in Egiptul antic, deorece erau purtate de toate clasele sociale. Cei mai bogati purtau bijuterii din aur si pietre semipretioase, cei saraci din lut, os sau faianta.


Bijuteriile ieseau in general in evidenta prin culorile stralucitoare (mai ales verde si turcoaz) cat si prin marimea lor: erau foarte grele si de dimensiuni foarte mari.
Atat femeile cat si barbatii purtau bratari, inele, coliere si cercei.


Cea mai cunoscuta bijuterie egipteana era pieptarul. Acesta era purtat la gat si se lega cu o panglica. Pieptarul era facut din bronz si avea de cele mai multe ori un rol religios.



Pieptar egiptean cu vultur


Pe langa pieptar, o bijuterie care avea mare trecere in egiptul antic era scarabeul (kheper). Scarabeul era unul din cele mai importante simboluri in Egiptul antic.Acesta avea un caracter protector si era pus in relatie cu soarele si cu puterea de regenare. Multe bijuterii egiptene au ca motiv scarabeul. Scarabeul putea fi facut din aur, din lut, din piatra si putea fi smaltuit in verde sau albastru.







Cultura egipteana nu a fost mult timp influentata de popoarele vecine. Chiar si dupa cucerirea Egiptului de catre persi, in 525 i.Chr., egiptenii pastrau aceeasi cultura intacta.
Cu toate astea in perioada Greco-romana (332-395 i) au loc schimbari in vestimentatia egipteana. Deja se fac simtite influente grecesti.
Din anul 30 i. Chr. Egiptul devine provincie romana. In acest moment are loc si ruperea radicala de o traditie veche de mii de ani.




GRECIA ANTICA partea I

INTRODUCERE


Moda greaca, ca de altfel si cea egipteana, se caracteriza prin simplitatea ei. De cele mai multe ori imbracamintea se compunea doar dintr-o singura bucata de stofa patrata sau in semicerc.
Pentru a primi forma, stofa putea fi drapata artistic, aruncata peste umar sau prinsa cu ace si fibule.
O mare diferenta intre imbracamintea masculina si cea feminina nu exista.



Vestimentatia antica greceasca este destul de greu de reconstituit. Sursele pe care le avem la dispozitie sunt fragmentele orginale, arta vizuala (picturi si sculpturi) sau literatura antica. In ciuda acestor trei surse nu se stie cu exactitate care erau denumirile fiecarui tip de imbracaminte si nu dispunem de intreaga gama de piese vestimentare care era folosita in acea perioada.
Prea putin ne-a ramas din imbracamintea orginala pentru a ne putea orienta numai dupa aceasta sursa. Cele cateva piese vestimentare care s-au gasit in morminte sunt intr-o stare de destramare avansata astfel incat vesmantul este greu de reconstituit.
Reprezentarile artistice de asemenea, nu sunt o sursa sigura, deoarece piesele vestimentare infatisate nu coincid cu cele purtate de greci in mod obsinuit, zi de zi.
Cat despre literatura, exista multe pasaje in care este descrisa moda unei anumite periode insa multe descrieri sunt vagi si neclare, ba chiar apar denumiri de haine care nu au putut fi indentificate de catre istorici nici pana acum.




MATERIALELE


Spre diferenta de egipteni, grecii foloseau o gama mai larga de materiale pentru productia pieselor de imbracaminte. Atat materiale de origine animala cat si cele de origine vegetala erau utilizate in creatia vestimentara. Daca egiptenii purtau aproape exclusiv albul, grecii preferau vesmintele colorate, cu broderii.







Materiale de origine animala


Lana (Erion): Pastoritul era una din principalele ocupatii ale taranilor in Grecia antica. Oile erau crescute atat pentru carne cat si pentru lana din care se confectiona imbracamintea. In ceea ce priveste blana, pot fi aduse in vorba doua rase de oi: oile cu blana subtire si oile cu blana groasa. Cele mai cautate sunt cele cu blana subtire, insa sunt si cele mai scumpe. Din blana acestora se obtinea o lana usoara si foarte moale, ideala pentru vesmintele nobililor si gusturile fine ale acestora. De asmenea, in ceea ce priveste culoarea, lana de un alb imaculat era considerata a fi cea mai valoroasa.

Un alt material folosit era matasea (serikon). Aceasta provenea din China unde era fabricata deja de 3000 de ani. Valorosul material ajungea in Europa pe cunoscutul drumul al matasii. In Grecia matasea era cunoscuta deja din secolul 5 i. Chr. Tinand cont ca acest material era atat de rar si de greu de procurat, hainele din matase pura ajung la preturi fabuloase. Ca sa coste mai putin, matasea era amestecata de multe ori cu lana, bumbac sau in.


Pe langa matasea chinezeasca mai exista un alt fel de matase, provenita (dupa Plinius cel Batran) din Asiria. Este vorba de varianta mai ieftina a unui material atat de indragit si apreciat in antichitate. Matasea aceasta era produsa din viermi de matase salbatici care isi atarnau coconii in copaci astfel incat puteau fi cu usurinta culesi. Matasea din acest coconi a fost fabricata, dupa Aristotel, prima oara pe insula Kos. Imbracamintea facuta din ea era subtire si transparenta si era denumita dupa locul ei de provenienta: coae vestes. Piesele vestimentare de acest gen erau purtate de obicei peste o haina opaca.


Alt material de origine animala era blana de capra (Aegis). Dat fiind faptul ca era mai dura si mai groasa se folosea in general la confectionarea pelerinelor, a sacilor, paturilor si pantofilor.



Materialele de origine vegetala


Printre cele mai folosite plante in industria vestimentara este inul (linon). In Egipt, dupa cum am vazut, inul era folosit inca din Vechiul Regat (3200-2200 i. Chr).
In Grecia inul era cunoscut din epoca miceniana (mileniul 2. i. Chr.). Despre acest material atesta si scrierile lui Homer. Din in nu se fabrica numai imbracamintea ci si panze pentru corabii si un anumit fel de armura (Linothorax).



Alexandru cel Mare purtand Linothorax

Bumbacul care deja era cultivat in India dar si in Egiptul superior ajunge in Grecia cel mai probabil in timpul domniei lui Alexandru cel Mare (336-323 i. Chr.).
Canepa (Kannabis) era folosita in Grecia antica atat pentru imbracaminte cat si pentru funii si navoade.


Pe langa materialele de origine vegetala si animala erau folosite si materialele minerale ca azbestul si amianta. Aceste minerale aveau mare trecere pentru faptul ca aveau caracteristica de a fi ignifuge.
Azbestul si amianta erau folosite in deosebi la productia fetelor de masa si a servetelor dar si pentru vesmintele mortuare ale regilor.




CULORILE VESMINTELOR


Atat grecii cat si romanii iubeau culorile puternice, vii, care radiaza de energie.
Cea mai scumpa culoare dar si cea mai indragita era purpura.
Coloarea este descoperita de fenicieni si devine cunoscuta apoi in intregul orient.
Purpura era produsa in cantitati mari in Siria. Obtinerea culorii era un procedeu foarte complicat: Purpura era extrasa din glanda melcului de purpura. Animele erau stranse intre toamna si primavara, glanda care continea culoarea era taiata si pusa in saramura apoi era curata si fiarta. Prin acest procedeu culoarea devenea vascoasa. Adaugarea mierii asigura persistenta ei sporita.
Colorarea cu purpura cuprindea mai multe etape care are legatura cu actiunea soarelui asupra materialului. Culoarea originara a fluidului este un alb galbui. Treptat, sub actiunea solara acesta devine verzui, violet si in sfarsit rosu.


O alta culoare rosie, dar mai putin scumpa, este carminul. Acesta este obtinut prin zdrobirea femelei cosenilei poloneze.


Alte culori cunoscute de greci sunt galbenul, portocaliul, rozul, albastrul dechis, violetul, albastrul inchis si negrul. Pentru a obtine culoarea galbena se folosea in Grecia antica sofranul, pentru portocaliu sofranelul, albastrul era obtinut din inula germanica
( culoarea putea fi si importata din India unde crestea planta de indigo), iar negrul era produs din ghinde.



Grecia Antica - Epoca arhaica (750-500 i. Chr.)


Cand vorbim de epoca arhaica facem diferenta intre vesmintele cusute (Endymata) si cele necusute (Epiblemata).
Una din cele mai importante surse despre costumul in perioada arhaica greceasca este Homer. Chiar daca poetul vorbeste in opera sa despre razbioul Troian, care a avut loc in anul 1250 i. Chr., vesmintele pe care eroii sai le poarta sunt cele contemporane cu poetul. Caracteristic pentru vremea lui Homer este simultaneitatea vesmintelor orientalo-cretane si cele grecesti. Stilul oriental era caracterizat printr-un colorit aparte si vesmintele erau bogat decorate. Hainele de inspiratie orientala erau de cele mai multe ori stranse cu fibule.
Vesmintele pur grecesti sunt cele ionice si dorice. Amandoua stilurile sunt inspirate din arhitectura. Stiul doric este simplu in timp ce cel ionic se caracterizeaza prin suplitatea formelor si modelele incarcate. Hainele dorice erau constituite in mare parte din lana si erau stranse cu fibule. In schimb hainele ionice erau faurite dintr-un material mai subtire, de multe ori transparent si aveau falduri multe si delicate.



Chiton doric (simplu) si chiton ionic (cu falduri)


Herodot afirma ca de fapt numai stilul doric este pur grecesc in timp ce stilul ionic a fost importat din Asia Mica.
In moda ionica caracteristic este faptul ca atat barbatii cat si femeile purtau un chiton, un fel de tunica care era facuta de cele mai multe ori din lana. Era strans numai in putine locuri cum ar fi la umeri si in parti. Se putea folosi si cu o curea. Chitonul putea fi stramt sau larg, lung sau pana la genunchi.



Hermes purtand un Chiton scurt


In cazul in care chitonul era larg putea sa ia mai multe forme, pierzandu-si forma initiala de tunica: se putea de exemplu trage din material peste curea, formand acel kolpos care se afla intre piept si curea. Kolposul putea fi abia observat sau foarte lung, pana la coapse. Ultima varianta era de cele mai multe ori folosita de femei.



Femeie purtand chiton cu kolpos


Chitonul putea fi cu sau fara maneci. La varianta fara maneci, larga, putea fi stransa stofa sus cu un un fel de nasturi din loc in loc, lasand sa se vada prin deschizaturi bratele si formand niste maneci false.



Chiton larg


O alta varianta de purtare a unui chiton larg era cu un Maschalister: acesta era o curea subtire a carei capete se puteau lega, dand curelusei forma unui opt. Prin cele doua inele puteau fi trecute bratele. Maschalisterul putea forma optul pe piept sau la spate.



Maschalister



Conducator de car din Delfi purtand un
Maschalister strans la spate


Barbatii, ca si unele amazoane, purtau chitonul cateodata pe un singur umar in timp ce cealata parte a tunicii atarna liber. In acest caz avem de-a face cu un exomis.



Tanar purtand un exomis


Chitonul putea fi purtat si cu maneci lungi. Acestea erau ori croite impreuna cu camasa ori adaugate ulterior. Chitonul cu maneci lungi provine de la persi sau sciti. De cele mai multe ori insa era folosit de servitori si de persoane dintr-o clasa sociala mai joasa.
Cureaua la chiton putea fi din piele, metal sau din material si era stransa pe mijloc sau pe sold. Sub piept o purtau cateodata femeile.
Existau la chiton si diferite broderii care se gaseau cel mai adesea la guler, maneci sau umpleau intregul material.
Femeile si conducatorii de care, ca si barbatii de rang inalt, foloseau un chiton lung in timp ce copiii, barbatii tineri, vanatorii si militarii foloseau un chiton mai scurt, pana la genunchi.


Pe langa Chlaina barbatii purtau careodata si un Pharos care era un fel de esarfa lunga din in care era purtata mai mult de cei din inalta societate.



Dionisos cu Pharos


In epoca arhaica tarzie, mai ales in Atena apare la barbati si obiectul vestimentar numit Chlamys. Acesta era format dintr-un dreptunghi care era strans cu o fibula. Prin deschizatura formata Chlamys-ul putea fi imbracat peste cap. In general militarii si cavalerii purtau Chlamys-ul.



Barbat cu Chlamys


Pe langa chalmys barbatii poarta in perioadata asta si o pelerina: Himation, care era purtat fie peste Chiton fie singur. Himationul era fabricat dintr-o stofa dreptunghiulara care acoperea corpul si avea la poale greutati ca sa se obtina asezarea dorita. Himation-ul putea fi drapat sau strans cu o fibula.



Barbat cu un himation drapat


Sclavii se foloseau la munca de cele mai multe ori numai de un slip dintr-o panza infasurata in jurul soldurilor.


Femeile in epoca arhaica purtau peste chiton si cunoscutul Peplos doric. Acest Peplos era format dintr-o panza dreptungiulara si putea fi despicat pe o parte sau cusut, purtat cu sau fara curea. In partea de sus stofa este prinsa cu mai multe fibule astfel incat capul si bratele puteau fi introduse prin deschizaturile formate. In general Peplosul nu avea motive cusute ci numai borduri colorate.



Peplos


La Peplos femeile au folosit si un fel de broboada, Kredemnon sau Kalymma, care ajungea pana la mijloc.



Kredemnon


Ca si barbatii femeile purtau si pelerine. Cel mai utilizat model de pelerina este cel al pelerinei purtate oblic care era trecut pe dupa soldul drept si era strans cu fibule pe bratul drept.



Pelerina purtata oblic


Femeile mai poarta asemenei barbatilor peste Peplos si Himationul. Pe langa varianta drapata exista si cea care este stransa cu o fibula.





Moduri de a purta un Himation


GRECIA ANTICA - partea a III-a


Perioada clasica (500 -323 i. Chr.)

In perioada clasica are loc o fuziune intre stilul ionic si cel doric. Aceasta schimbare nu are loc numai in moda ci si in arhitectura. Unul din exemplele acestei fuziuni este Acropola si Parthenonul. Bogatia stilului arhitectural ionic se imbina armonic cu simplitatea si duritatea stilului doric.





In ceea ce priveste imbracamintea, in perioada aceasta ia nastere si stilul tipic grecesc.
Majoritatea vesmintelor din epoca clasica sunt preluate din epoca arhaica, cum ar fi cunoscutul Chiton, Himationul, Chlaymsul si Peplosul. In schimb Pharosul dispare total.
Fuziunea celor doua stiluri este numaidecat vizibila in ceea ce priveste Chitonul si Peplosul. Chitonul se apropie de Peplos, putand avea la randul sau un rever. Chitonul putea avea sub rever si un Kolpos care nu mai era atat de lung ca in perioada arhaica.



Dansatoare cu chiton cu rever si Kolpos


O alta fuziune este vizibila in ceea ce priveste Chitonul, acesta putand fi purtat nu cu o singura curea ci cu doua, astfel incat apareau doi Kolpoi. In acest caz materialul folosit trebuia sa fie foarte lung.



Chiton cu doua curele


Ca si in perioada arhaica, Chitonul putea fi strans cu un Maschalister, care il forma.
Peplosul se apropia de Chiton, fiind facut dintr-un material mai pretios. Peplosul putea fi folosit in aceasta perioada peste chiton sau pur si simplu.
Se observa la anumite statui din aceasta perioada si o pelerina care era prinsa la umeri si atarna pana jos.
De altfel este atestata si existenta unui fel de sutien care avea ca rol sustinerea pieptului dar si ascunderea acestuia. Sutienul era facut dintr-o fasie lata de material care era purtata direct pe piele.



Femeie cu 'sutien' la baie


Epoca elenistica (323 - 30 i. Chr.)


Epoca elenistica este ultima faza de dezvoltare a culturii grecesti. Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o sinteza a elementelor tipice grecesti si cele orientale. Grecia intra in contact direct cu orientul prin asimiliarea regiunilor orientale in Imperiul Macedonean sub domnia lui Alexandru cel Mare.
Viata culturala este influentata din mai multe puncte de vedere de civilizatia orientala. Atat religia cat si arhitectura sufera schimbari majore. Culturi noi apar, ba chiar intreaga religie greceasca se apropie de formele mistice ale misteriilor orientale. In arhiectura gustul pentru colosal se oglindeste in construirerea Mausoleului din Halicarnas.





Intreaga arhitectura din epoca elenistica se caracterizeaza printr-un exces de decoratiuni dar si printr-un complexitate si un monumentalism care eclipseaza claritatea clasica a elementelor arhitecturale de pana atunci.
Moda in aceasta perioada sufera la randul ei cateva schimbari majore. Caracteristica principala a epocii elenistice este frumusetea si pretiozitatea vesmintelor. In voga sunt hainele transparente, din matase, bogat decorate. Influentele orientale sunt numaidecat vizibile, grecii imprumutand chiar obiecte vestimentare din cultura orientala.
Chitonul barbatesc ramane neschimbat, cel feminin insa primeste alta forma. Cureaua nu mai este purtata in talie ci sub piept. Femeile au observat in aceasta perioada ca daca vesmintele erau stranse pe talie, picioarele pareau a fi mai scurte. Pentru a evita acest lucru femeile au inceput sa poarte cureaua sub piept, astfel incat, optic, picioarele dadeau impresia ca sunt mai lungi.



Chiton cu curea sub piept


Himationul este drapat in aceasta perioada intr-un mod foarte complicat. Nenumaratele pliuri, distribuite pe tot corpul, ascund forma trupului total. Himationul era de multe ori transparent astfel incat se vedea vesmantul purtat pe dedesubt.

Femeie cu Himation


O alta schimbare este croiala Chlamysului masculin. Forma nu mai este patrata, ci rotunda.



Hermes cu Chlamys rotund


Peplosul aproape ca dispare, nu mai este imbracat decat de fetite.
Femeile folosesc in aceasta perioada un Peronatris din lana. Acest vesmant era strans cu fibule pe umeri, nu avea rever si nici maneci si putea fi imbracat peste un chiton.



Muza cu Peronatris


Un nou element introdus in moda este voalul care avea ca rol ascunderea fetei (Tegidion). Voalul este cu siguranta inspirat din cultura orientala si apare la multe din statuile feminine din epoca elenistica.



Femeie cu Tegidion


Roma Antica Partea I





Lupoaica cu Romulus si Remus



Este greu sa ne imaginam un imperiu mai expansiv si mai bogat ca imperul roman, unic in istorie atat pentru imensa putere militara dar si pentru inalta dezvoltare la care acesta a ajuns. Nimeni nu credea lesne ca un imperiu atat de trainic si atat de puternic ar putea sa dispara, ar putea sa se prabuseasca, ii se atribuia o putere divina.
Latinii nu se mandreau numai cu o putere militara extraordinara ci si cu o cultura care are ecou pana si in zilele noastre, atat privitor la politica, cat si in ceea ce priveste imbracamintea, obiceiurile ba chiar si medicina.


Sunt de parere ca, pentru a intelege mai bine tendintele modei in istoria antica trebuie sa aruncam o privire asupra istorie acestui fascinant imperiu, trebui e sa analizam miscarile care au avut loc in interiorul imperiului pentru a gasi radacinile lipsei de omogenitate care se regaseste in imbracaminte. Roma este inainte de toate o cuceritoare si, deschisa la orice fel de schimbari si noutati, asimileaza rapid si voluntar de la alte popoare traditii, articole de vestimentatie, ba chiar si elemente religioase (vezi religia grecilor antici).



Istoria Imperiului Roman


Istoria Romei se intinde peste 12 secole, in perioada 753 i. Chr. si 476 d. Chr.


Istoria imperiului latin cuprinde trei mari perioade:


Perioada monarhiei (de la intemeiere pana la 509 i. Chr.)


Perioada republicii (509 i. Chr.-27 i. Chr.)


Perioada imperiului (pana la caderea cetatii in mainile lui Odoacru, in 476 d. Chr.).





Perioada monarhiei


Legenda spune ca Roma a fost fondata in 753 i. Chr. de descendentii lui Enea, fratii Romulus si Remus. Pana la intemeierea republicii, Roma a avut la conducere 7 regi latini si etrusci. Regii etrusci au dus o politica de expansiune si o mare parte din Latium a intrat sub stapanirea Romei. Ultimul rege roman a fost Tarquinius Superbus. Fiul sau Sextus a necinstit-o pe Lucretia ceea ce a dus la un scandal public care nu a ramas fara urmari. Senatul roman decide ca Roma nu trebuie sa mai aiba regi.



Tarquinius Superbus




Perioada republicii


Republica romana (509 i.Chr.) era condusa de un senat si de magistrati, mai tarziu consuli, alesi anual de un senat format din patricieni. In sec. 5 i. Chr., dupa revolta plebilor, sunt admisi la guvernare repezentantii acestora, tribunii. In timpul republicii, Roma a continuat politica de expansiune, cucerind intreaga peninsula. Pentru suprematie in bazinul Mediteranei, porneste sirul razboaielor punice (conflictul cu Cartagina). Sunt cucerite pe rand Peninsula Iberica (sec. 2 i. Chr.), Macedonia, Grecia, Regatul Pergam, Bitinia, Regatul Pont, Siria, care sunt transformate in provincii romane. Spre sfarsitul sec. 1 i. Chr., dupa cucerirea Galiei si a Egiptului, Roma devine una dintre cele mai mari puteri ale lumii antice. Pe plan intern, se confrunta cu profunde conflicte sociale (rascoalele sclavilor si razboaiele civile). In 44 i. Chr., Cezar e desemnat tribun pe viata, asumandu-si prerogativele ce tin de dictatura personala. Asasinarea sa a dus la un nou razboi civil.



Iulius Cezar

Dupa moartea lui Cezar au loc restructurari constitutionale, care culmineaza cu instaurarea principatului.



Perioada imperiului


Octavian August s-a numit princeps (primul cetatean), iar Senatul i-a dat titulatura de imparat (27 i. Chr.).

Octavian Augustin


In sec. 1-2 d. Chr. imperiul si-a extins granitele, Marea Mediterana devenind Mare Internum. In timpul Antoninilor (96-192), imperiul atinge apogeul expansiunii teritoriale si al puterii militare. Se intareste pocesul de romanizare al provinciilor (Dacia, Mesopotania, Armenia). Se construiesc apeducte, drumuri, bazilici. Dupa aceasta epoca de inflorire, numita si "secolul de aur", urmeaza perioada de declin (sec.3). Se accentueaza criza interna sub imparatul Caracalla (211-217).
Granitele se prabusesc sub navaliri ale triburilor germanice, provinciile din Rasarit sunt invadate de persi. Intr-o jumatate de secol, din 235 pana in 284, s-au perindat peste 25 de imparati la conducere. Diocletian (284-305) adopta titulatura de dominus si instaureaza dominatul. Viata economica decade.
Constantin I poate fi considerat al doilea intemeietor al imperiului.



Constantin I


Constantin I a reorganizat sistemul local de guvernare (prefecturi, dioceze, provincii), a legalizat crestinismul, a mutat capitala la Bizant (numit Constantinopol in 330). In 335, dupa moartea imparatului Theodosiu I, imperiul s-a scindat in Imperiul Roman de Apus (cu capitala la Ravenna) si Imperiul Roman de Rasarit (cu capitala la Constantinopol).

In Apus, sub presiunea atacurilor vizigotilor si vandalilor, imperiul se clatina, Roma fiind cucerita (476) de catre Odoacru, primul rege barbar al Italiei. In Rasarit, statul continua sa existe pana in sec. 15 sub denumirea de Imperiul Bizantin. (sursa: http://www.edusoft.ro/rol/Imperiul%20Roman.php)



Odoacru pregatindu-si armata pentru asaltul asupra Romei




MODA IN ROMA ANTICA





Cea mai puternica influenta in ceea ce priveste vestimentatia romanilor a provenit de la etrusci si eleni. Dar s-au facut simtite si influente minore de la alte popoare asimiliate imperiului, imbracamintea romanilor devenind foarte variata. Romanii facusera cuceriri semnificative, imperiul roman ajungand in anul 100 d. Chr din Britania pana in Egipt, din Spania pana la Eufrat. Prin faptul ca imperiul roman era atat de vast, diferite culturi s-au intalnit, s-au confruntat si s-au contopit, pastrandu-si insa elementele semnificative si distincte. Aceasta diversitate culturala a influentat si imbracamintea latinilor.


Toga





Toga


Cel mai caracteristic obiect de vestimentatie este toga romana. De unde provenea toga? De la etrusci. Acestia purtau un fel de toga pe care o numea “tebenna”. Toga romana fusese ridicata la rang de port national si, in acelasi timp, era imbracamintea individului roman liber, al celui numit ‘togatus’. Tocmai prin acest obiect vestimentar romanul liber se diferentia de alti locuitori ai orasului: de cei neliberi si de straini Prin simplul fapt de a purta o toga, cetateanul roman avea dreptul de a fi stapanul intregii lumi (rerum dominos genteque togatam).


Toga se impartea in doua categorii mari: toga praetexta si toga virilis. Prima era purtata de tineri pana la varsta de 17 ani, cea de-a doua de barbati.
Toga putea fi de mai multe culori, in functie de rolul pe care il juca cetateanul in societate: toga obisnuita era din lana, de culoare naturala (toga pura). Magistratii purtau o toga de un alb stralucitor (toga candida) in timp ce persoanele care erau in doliu purtau o toga de culoarea gri sau neagra (toga pulla). Toga de culoare purpurie cu margini aurii era purtata de generali (toga picta). Un alt fel de toga era toga trabea care era purtata de preoti (mov) si de regi (mov cu alb).


In perioada imperiului toga era facuta din lana si avea forma unui oval pliat o data sau de doua ori. Lungimea materialului era in general de 5 metri. Ca imbracaminte oficiala, toga lasa putin loc de individualitate. Se strangea si lega dupa reguli stricte.
Imparatii, intorsi dintr-o campanie incununata cu succes erau imbracati de catre pretori intr-o toga purpurie, decorata cu elemente aurii (toga picta).
Chiar si imbacamintea copiilor era formata dintr-o toga cat se poate se simpla.


Imbracarea togii nu era un lucru simplu si nu putea fi dusa la bun sfarsit de un singur om, ci era nevoie sa se apeleze la un servitor. Multele falduri ale togii ii ofereau purtatorului un aer demn dar si o lipsa de mobilitate in ceea ce priveste miscarile sale.







cum se imbraca o toga

Pallium



Pallium
Dupa o perioada se renunta la statulul togii ca port national, pentru simplul fapt ca sunt anexate nenumarate provincii si locuitorii liberi ai acestor provincii au imbracat la randul lor toga. Toga a ramas sa fie folosita mai mult la ocaziile oficiale, fiind inlocuita treptat in totalitate cu himation-ul grecesc (romanii o numeau “Pallium”). Pallium-ul era spre diferenta de toga mult mai usor de purtat, mai putin incarcata si mai simplu de imbracat deoarece nu necesita ajutorul servitorilor. Pallium-ul ajungea pana la glezne si putea fi purtat numai pe un singur umar. Acest obiect vestimentar putea fi folosit si de femei, acestea putandu-si acoperi lesne si capul cu ampla stofa.




Tunica





Tunica
Sub toga era purtata in general o tunica care era facuta din doua bucati dreptunghiulare de material care erau cusute impreuna si stranse cu o curea. Aceasta tunica era purtata de ambele sexe. In ceea ce priveste statutul social, se pot oberva cateva mici diferente la modelul tunicii: pe tunica senatorilor se gaseau cateva dungi groase de purpura, pe cea a cavalerilor erau cateva dungi subtitri.



Tipuri de tunica
Tunica femeilor avea maneci lungi si ajungea pana la glezne in timp ce tunica barbateasca ajungea pana la genunchi. Tunica era folosita si noaptea, mai ales daca era foarte frig. Deoarece tunica era foarte comoda, era de multe ori folosita fara toga, ceea ce l-a silit pe imparatul Augustin sa decreteze o lege prin care se cerea ca in cadrul ceremoniilor sa fie purtata peste tunica neaparat si toga.


Paenula si Lacerna


In perioada imperiului au fost folosite si alte tipuri de imbracaminte. Peste toga pe timp de ploaie sau iarna se folosea un obiect vestimentar cunoscut sub numele de Paenula care era un fel de pelerinea si avea o gluga.



Pe timpul friguros sau ploios se mai folosea si Lacerna, tot un fel de pelerina dreptunghiulara, stransa cu o fibula. O alta haina care putea fi purtata deasupra togii era un obiect inspiriat din vestimentatia galica: o pelerina rotunda cu gluga. In evul mediu se va regasi o pelerina asemanatoare.



Lacerna


Paludamentum


Maresalii romani purtau un Paludamentum: o pelerina lunga care era stransa cu o fibula. La inceputuri pelerina era facuta din lana si avea o forma dreptunghiula. In perioada imperiului a luat o noua forma: era rotunda. Tot cu aceeasi forma apare si in evul mediu, fiind purtata de rege. Aceasta pelereina era de inspiratie germana. De la germani au preluat romanii si pantalonii scurti pana la genunchi.



Paludamentum




Incepand cu anul 395 d. Chr., dupa impartirea regatului, se observa din ce in ce mai multe influente orientale in imbracamintea romana. Daca la inceput vesmintele romane erau destul de lipsite de culoare si de decoratiuni acum devin din ce in ce mai incarcate si mai colorate. Un material nou folosit la confectionarea imbracamintii era matasea. Acest nou material folosit era extrem de scump, fiind cantarit in aur.


In 391 d. Chr devine crestinismul religie oficiala. Dupa aceasta data incepe sa se poarte tunica cu maneci luni. Ba chiar se puteau purta cate doua tunici una peste cealalta. Un alt obiect vestimentar care era folosit incepand chiar cu secolul 2 d. Chr. era Dalmatica, o tunica care se purta fara curea si avea manecile cusute. Dalmatica era folosita mai intai de regi si de oamenii regelui dar treptat a fost folosita si ca vestimentatie bisericeasca deoarece ascundea in totalitate prin forma si croiala corpul uman. Dalmatica a devenit chiar o haina tipic crestina, ramanand astfel pentru mult timp.



Dalmatica (aici cu o curea)


Imbracamintea femeilor in Roma Antica




Femeile purtau in imperiul roman Palla, o haina asemanatoare cu Pallium-ul barbatesc. Stofa hainele femeiesti era mult mai subtire si mai moale, facand mai multe falduri. Materialul folosit la confectionarea vesmintelor era in general inul.





Palla


Pentru a-si acoperi capul, femeile foloseau ori un sal sau, materialul de la Palla, tinand cont ca acesta era foarte amplu.




Femeie acoperindu-si capul cu Palla


Tunica femeilor era mult mai lunga si mai larga decat cea barbateasca. Abia incepand cu secolul al doilea se face observata tendinta de a stramta tunica.
Femeile purtau cateodata chiar si doua tunici una peste alta. A doua tunica purta numele de stola si era cu sau fara maneci, lunga pana la glezne. Stola era mai ales simbolul femeilor casatorite si putea avea atat la guler cat si la margini dungi de purpura. Mai ales in ultima perioada a imperiului roman stola era purtat de femeile crestine.





Femeie cu stola




Lenjeria nu le era necunoscutula femeilor romane! Pe sub haine acestea purtau adesea un fel de bustiera, formata dintr-o fasie de material (strophium) cu care isi acopereau sanii.





Lenjeria femeilor in Roman Antica


Vesmintele femeilor, variind prea putin in forma, castigau individualitate prin culori. Ba chiar, in cazul femeilor avute, insusi materialul hainelor iesea in evidenta, continand fire subtiri de aur.


Femeile isi imbogateau vestimentatia cu bratari, coliere, cercei, camee si geme.







Un obiect de imbracaminte tabu pentru femei era toga. Cele care indrazneau sa o poarte erau blamate, fiind privite ca prostituate sau adulterine.